Ipoteza soc: Dacii se inrudeau cu celtii, nu cu getii

Ipoteza soc: Dacii se inrudeau cu celtii, nu cu getii

0 399

În ultimele luni, în dezbaterea culturală și publicistică românească a reapărut o temă veche de două secole – cine au fost dacii și cât de importantă a fost civilizația lor în epocă. În general, discuțiile au loc pe baza unor presupuneri și interpretări mai mult sau mai puțin profesioniste.
Despre daci s-a spus atât în perioada interbelică, cât și în anii comunismului, că erau buricul Europei. Cât de adevărate sunt aceste supoziții și care sunt sursele pe care se bazează avocații civilizației dacice? Pentru a obține lămuriri de specialitate l-am intervievat pe arheologul Ion Motzoi-Chicideanu. Specialist în obiceiurile funerare din epoca bronzului, domnul Motzoi-Chicideanu are o experiență de teren de peste trei decenii.

Domnule profesor, de ce credeți că civilizația dacilor a reprezentat o temă de dezbateri și de controverse încă de la fondarea statului național român?
Problema este puțin mai complicată, controversa nu se leagă neapărat de daci. Fiecare națiune, în momentul în care se afirmă pe scena politică și dorește constituirea unui stat are nevoie de identitate. Această DACI 1identitate se obține şi prin apelul la origini. La noi originile s-au găsit în daci, sau în daci și geți.

În geto-dacii adică.
Nu! Vedeți, dintotdeauna în cultura română se face imensă confuzie între originea dacilor și originea geților. Se spune că erau aceiași populație, dar denumită diferit în funcție de sursele romane sau grecești care i-au amintit. Însă mărturiile arheologice nu ne fac cu nimic să afirmăm acest lucru.
Vreți să spuneți că dacii nu aveau nici o legătură de rudenie cu geții?
Profesorul și mentorul meu în arheologie, Ion Nestor, m-a învățat că oasele, cioburile și pietrele nu vorbesc! Nu pot să spun dacă geții și dacii erau înrudiți. În primul rând nu le știm limba, ați auzit dumneavoastră de vreun monument de limbă dacă, getă sau daco-getă? Eu tot ce pot să fac este să interpretez materialele arheologice!

Deci, până la urmă, cine erau dacii, domnule profesor?
Prima mențiune despre daci o găsim la Caesar, în „De Bello Gallico”. Dar este așa, o referire colaterală. Sigur, mai avem și textul lui Traian – „De Bello Dacico”, pe care însă nu l-a scris el. În „De Bello Dacico” citim că efortul principal de război al lui Traian a fost în sud când a trecut Dunărea, și apoi în munți unde i-a învins pe daci fără probleme. Aceia din munți poate că se numeau daci pe sine, e discutabil acest aspect. Și atunci cartea despre războiul de la nord de Dunăre s-a numit „De Bello Dacico”. Numai că unele elemente de acolo, din munții Orăștiei, îi arată pe daci mai aproape de populațiile atestate arheologic în Transilvania şi chiar în Europa Centrală, mai exact de celți, deși cu unele elemente comune cu populațiile din Câmpia Română

Dar despre geți ce anume cunoaștem?
Geții apar în textele lui Herodot, că locuiau și la nord, și la sud de Dunăre. În Câmpia Română există în momentul de față elemente arheologice care pot fi considerate getice. Au aparținut unei populații care a locuit de la poalele sudice ale Carpaților Meridionali și până undeva la munții Balcani. Aceasta este zona pe care ei au controlat-o, existBUREBISTA Că o mulțime de descoperiri pe baza cărora se poate alcătui o schemă. În ce măsură geții au fost sau nu în Dobrogea iarăși este discutabil. Pentru că, în momentul în care Burebista a trecut Dunărea, nu prea a găsit acolo aliați locali și a adus trupe cu el.

Adică statul lui Burebista a supus prin război populațiile din Dobrogea?
Majoritatea oamenilor, și în primul rând nespecialiștii, înțeleg prin stat ceva asemănător concepției lor de astăzi. Adică cu guvern, cu primărie, cu poliție. Ceea ce nu se întâlnea la vremea respectivă. Atunci era vorba de anumite autorități care se extindeau pe baza unor schimburi reciproce – de alianțe, de acorduri de apărare reciprocă cu vecinii. Alianțele se făceau pe baza unor avantaje materiale care reprezentau fie piese, fie schimb matrimonial. După aceea erau promisiunile reciproce, un contract privind ajutor în caz de atac al unui adversar comun. Noi nu putem știi ce state au fost în zonă. În primul rând, pentru a discuta despre un stat îți trebuie un sistem juridic, un corpus de legi, instituţiile corespunzătoare care să-i asigure funcţionarea , un aparat de stat cu birocraţia respectivă pe care noi nu le cunoaştem. Trebuia să aibă o anumită reprezentare exterioară. Strict arheologic ele nu sunt dovedite şi de aceea se recurge la speculaţii entuziaste. Datele pe care le deținem noi despre ceea ce considerăm că a fost statul lui Burebista sunt reduse şi indirecte, provenind din dările cu părerea ale contemporanilor străini. Se poate însă reţine un aspect important – capacitatea lui de a ajunge până la coloniile grecești de pe litoralul Mării Negre și capacitatea de ași extinde autoritatea până în Slovacia.

Înțelegem că prin diverse alianțe.
Prin asemenea înțelegeri, dar și prin raiduri de cucerire și de pradă, cum a fost cazul Dobrogei pe care l-am amintit anterior.

Harta Dacia-BurebistaPutem spune că într-o zi anume Burebista a controlat tot spațiul acesta? Care ar fi argumentele pentru a putea face afirmația aceasta?
În orice caz, Burebista ca personaj a existat. O anumită putere a avut, pentru că a fost luat în considerare în exterior. Puterea lui se exercita, probabil, într-un soi de alianțe, cărora le-am putea spune tribale, mai corect intercomunitare. Însă, repet, acesta sunt supoziții care trebuie demonstrate științific. Deseori, mai ales în discuțiile cotidiene, amestecăm rezultatele arheologice cu informațiile din textele scrise. Și credem că se pot îmbina. Ori în realitate, dacă le iei la bani mărunți nu, dimpotrivă. Trebuie făcută o precizare clară – arheologia nu se ia după texte, ci invers. Nu trebuie să căutăm arheologic o așezare după informațiile scrise pe care le avem despre aceasta. Pentru că ne putem înșela grav. Textele scrise trebuie confirmate de arheologie și nu invers.

Atunci, de ce istoriografia română susține existența unui stat al lui Burebista, având ca suport etnic o populație geto-dacă?
Am mai spus, este vorba despre o construcție culturală, creată din nevoia de a identifica origini antice poporului român. Să vă dau un exemplu, legat de denumirea aceasta de geto-daci. În mijlocul Olteniei există contexte arheologice, staţiuni de pildă, în care s-au identificat elemente culturale specifice ilirilor. De ce nu-i numim pe locuitorii Olteniei iliro-daci, sau, dimpotrivă, iliro-geți?

Dacă dacii sunt înrudiți cu celții, geții cu cine ar fi înrudiți, de care civilizație sunt mai apropiați?
Este foarte greu de spus, de precizat. Geții ar fi mai apropiați de civilizația tracă din sudul Dunării.
Ar fi mai corect să spunem că pe teritoriul actual al Românei avem atestate arheologic două populații distincte – una daco-celtă și una geto-tracică?
Da, am putea. Însă pentru a confirma această supoziție trebuie ca săpăturile arheologice să fie bine efectuate, să fie corect şi complet puse în evidență/publicate, pentru ca apoi să fie corect discutate. Nu la nivelul populației, care nu știe despre ce-i vorba, ci la nivelul specialiștilor. Ori, asemenea discuții nu există. În nenumărate cazuri rezultatele arheologiei sunt luate, reîmpachetate și redistribuite într-o formulă care nu are nici o legătură cu realitatea. Câteodată după mintea arheologilor, și câteodată după câți bani se câștigă din emiterea unor concluzii care sunt in interesul politicului. Deocamdată, să tragi concluzii despre civilizația geto-dacă, pe baza informaţiilor disponibile raportate la massa imensă a celor, încă, nici măcar pipăite, este ca și cum te-ai uita la un elefant cu lupa. Discuți pe cât vezi!

Vânătoare de daci în vremea comunismului
Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu a fost martor și la campania agresivă de „redescoperire” a dacilor promovată de sectoarele de propagandă ale partidului comunist. Domnia sa își amintește că în anul 1979, printr-un decret prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu, s-a creat în cadrul Institutului de Arheologie din București o secție de tracolZEU DACogie. Se spune că implicarea directă a lui Ceaușescu în această problemă se leagă direct de o vizită pe care i-a făcu-o Iosif Constantin Drăgan președintelui RSR în acel an. Drăgan activa puternic pe plan extern în problema „redescoperirii” dacilor, finanțând reviste și cărți pe această temă în româneşte (revista „Noi Tracii”, de pildă) sau în limbi străine.

Tracologia
Propaganda a recurs la un artificiu pentru a da notă de rigoare științifică campaniei naționaliste, în cadrul căreia promovare dacilor, a tracismului necondiţionat al acestora, ocupa un loc important. Deşi conștienți că sursele literare și arheologice despre populațiile antice din România erau nesemnificative, istoria oficială, de partid, i-a inclus pe geto-daci în familia popoarelor tracice. Oricum, nici cu privire la traci nu avem informații relevante, insistă Ion Motzoi-Chicideanu: „Despre traci nu se știu multe decât din texte – au ocupat o zonă care nu este clar delimitată, la sud de Dunăre. Arheologii, în special bulgari, au identificat fără discuție unele monumente ca fiind trace”.
În orice caz, despre prezența tracilor în Peninsula Balcanică existau mult mai multe certitudini decât despre alte populații. Pentru a-i lega de geto-daci de traci s-a recurs la un artificiu. A fost extras și scos din context un citat din Herodot, care spunea că „geții erau cei mai distinși și mai drepți dintre traci”. Imediat geții au fost puși în legătură cu dacii și de aici argumentul propagandei comuniste că geto-dacii erau cea mai civilizată populație antică din sudul Europei.

Satul Ivrinezu, centrul lumii grecești!
Ion Motzoi-Chicideanu își aduce aminte că a fost o mobilizare extraordinară nu doar din p1203artea istoricilor să susțină teza superiorității civilizației tracice. În anul 1987 sau 1988, s-a organizat la Muzeul Național un colocviu la care au fost obligați să participe toți specialiștii în istorie antică. Inițial nu au înțeles care era miza, până ce au ajuns la eveniment. În sală erau mai mulți gazetari de la ziarul „Săptămâna” condus de Eugen Barbu, publicație care avea frecvent articole pe teme dacice. La un moment dat a apărut și generalul Ilie Ceaușescu, „expertul” pe istorie al familiei prezidențiale. Misterul s-a rupt în momentul în care la tribuna a luat cuvântul un specialist în topometrie, care avea pregătită o comunicare despre „cel mai mare centru dionisiac din lume” (Dionis era zeul vinului în mitologia greacă). Respectivul topometrist identificase acest mare centru dionisiac în satul Ivrinezu din Dobrogea. Argumentul era de-a dreptul ilar: toponimul Ivrinezu își avea originea în limba franceză, din cuvântul „ivre”, care înseamnă beat. Acesta susținea că substantivul „ivre” ajunsese în franceză dintr-o formă arhaică a unui cuvânt similar din limba greacă. Deci cu asemenea argumente se dovedea că în Ivrinezul dobrogean fusese venerat la mare înălțime zeul Dionis. Fără nici o altă dovadă. „Este de râs, dar când te gândești la consecințe este de plâns”, concluzionează Ion Motzoi-Chicideanu.
Asemenea exagerări se practicau la tot pasul, rememorează Motzoi-Chicideanu. Spre exemplu, Alexandru Vulpe, respectat arheolog şi istoric al antichităţii, a căzut pradă curentului tracoman, susținând în anii ’80 că limba tracă era o „lingua franca”, limbă de circulație internațională, în Europa de sud-est! Ulterior Alexandru Vulpe a retras aceste constatări şi, spre meritul său, s-a desprins de „cauza” tracismului. De fapt noi nu știm nici astăzi nimic despre limba tracă sau dacă.

ZalmoxisZalmoxis, primul creștin
Printre tezele care au făcut carieră din punctul de vedere al exagerărilor s-a numărat mitologia privindu-l pe Zalmoxis. Din izvoarele scrise antice știm că acesta era zeul suprem al dacilor și că fusese sclav al lui Pitagora. Dar sursele sunt foarte sărace în informații. În perioada comunismului național însă, despre Zalmoxis s-a spus că a fost cea mai importanta zeitate din lume.
Unii autori au ajuns până acolo să afirme că dacii îl aveau doar pe Zalmoxis, acesta fiind un precursor al religiei monoteiste creștine. Inclusiv teologii intraseră în „febra” monoteismului zalmoxian și le solicitau dovezi arheologilor privind caracterul precreștin al civilizației dacice, își aduce aminte Ion Motzoi-Chicideanu. Arheologul rememorează că discuțiile despre religia dacilor ieșiseră din mediul academic. Spre sfârșitul anilor ’80 se afla la o cafenea în centrul Bucureștiului împreună cu Nikolaus Boroffka, un coleg vest german, . Tocmai sosiseră de pe un șantier arheologic, aveau bărbile crescute și fețele arse de soare. Când a venit chelnerul să le ia comanda le-a dat o replică pe care cei doi și-o amintesc cu haz și astăzi: „Domnilor, arătați precum doi preoți daci”. Aici se ajunsese cu mitologia legată de civilizația dacilor!

Interviu realizat de Adevarul.ro