TIMPUL – MASURA A VECHILOR CIVILIZATII

Toate popoarele cu o societate avansată au avut un sistem de măsurare a timpului fie împrumutat, fie original, în funcţie de puterea pe care o aveau sacerdoţii de a impune sau de a crea un sistem. Făceau dacii parte din această categorie de popoare?
Hadrian Daicoviciu reproduce din Getica lui Iordanes (traducere G.Popa-Lisseanu) următorul fragment (ce descrie activitatea lui Deceneu printre daci) care, credem noi, răspunde la întrebarea pusă:
„…Observȃnd dispoziţia lor de a-l asculta în toate şi că ei sunt din fire inteligenţi, i-a instruit în aproape toate ramurile filozofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a invăţat morala, dezbărȃindu-i de moravurile lor cele barbare; i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcȃndu-i să trăiască potrivit legilor naturii…;i-a invăţat logica, făcȃndu-i cu mintea superiori celorlalte popoare; arătȃndu-le practica, i-a îndemnat să petreacă în fapte bune; demonstrȃndu-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita Lunii şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele treisutepatruzecişişase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi pȃnă la apus spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. Vezi cu mare plăcere că nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice cȃnd mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetȃnd pozitia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea Lunii, pe celălalt observȃnd eclipsele Soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, Soarele vrȃnd să ajungă regiunea orientală este dus înapoi spre regiunea occidentală…”
Măsurarea timpului nu a fost mereu legată de filosofia creată în jurul acestei mărimi. Tot sintetic se poate prezenta că există o concepţie conform căreia timpul este o parte fundamentală a universului, o dimensiune a acestuia, care ne poate arăta succesiunea evenimentelor şi distanţa dintre acestea şi că, în sens opus acestei interpretări există cea conform căreia, timpul este un „concept intelectual” care permite oamenilor să pună evenimentele în ordine şi să le compare.
Primul concept a fost susţinut de Isaac Newton în „Philosophiae Naturalis Principia Matematica”  unde conceptele de timp şi spaţiu au fost definite ca bază de fundamentare a mecanicii Newtoniene. Dupa Newton spaţiul şi timpul sunt aspecte independente ale realităţii obiective. Timpul absolut nu poate fi perceput de oameni ci numai timpul relativ care este măsura mişcării obiectelor perceptibile (cum ar fi în cazul nostru Luna şi Soarele).
Al doilea concept este legat de numele lui Leibnitz şi Kant, care susţineau că spaţiul şi timpul nu există ci sunt produse ale căilor prin care oamenii îşi reprezintă lucrurile.
Este celebră definiţia paradoxului timpului dată acum 1500 de ani de  Aurelius Augustus:”… ce este timpul..?, întreba el şi răspundea: ”…dacă cineva mă întreabă pe mine, ştiu. Dacă doresc să explic asta celui care a întrebat, nu ştiu…”